Fondatorul nostru

Unul dintre cei mai eminenți maeștri budiști chinezi ai secolului XX, Venerabilul Maestru Hsuan Hua (Xuanhua, 1918-1995) a fost un reformator monahal și primul maestru chinez care a predat budismul unui număr mare de occidentali. În lunga sa carieră a subliniat primatul tradiției monahale, rolul esențial al educației bazate pe valori, nevoia budiștilor de a se fundamenta în practica spirituală tradițională și scripturile autentice, și importanța respectului și înțelegerii între religii.

Pentru a atinge aceste obiective, s-a concentrat pe clarificarea principiilor esențiale ale învățăturilor originale ale lui Buddha, pe stabilirea unei comunități monahale corect hirotonite, pe organizarea și sprijinirea traducerii Canonului Budist în engleză și alte limbi, și pe înființarea de școli, programe de formare religioasă și programe de cercetare și predare academică.

Născut în 1918 într-o familie de țărani într-un mic sat la sud de Harbin, în nord-estul Chinei, Venerabilul Maestru era cel mai tânăr dintre opt copii. Numele de familie al tatălui său era Bai, iar numele de fată al mamei sale era Hu. Mama sa era vegetariană și, de-a lungul vieții, a menținut practica recitării numelui lui Buddha Amitabha. Când Venerabilul Maestru a devenit formal budist, în mijlocul adolescenței, a primit numele de Dharma Anci ("Pace și Compasiune"), iar după ce a devenit călugăr, era cunoscut și ca To Lun (Dulun — "Eliberatorul Roții Reînvierii"). La acordarea sigiliului de Dharma al liniei Chan Weiyang (pronunțat și Guiyang), Bătrânul Maestru Chan Xuyun (1840-1959) i-a conferit numele de transmitere a Dharma Hsuan Hua (Xuanhua — "Proclamă și Transformă").

Când Venerabilul Maestru era copil, a urmat exemplul mamei sale, mâncând doar hrană vegetariană și recitând numele lui Buddha. Când avea unsprezece ani, văzând un copil mort întins pe pământ, a trezit la semnificația fundamentală a nașterii și morții și la impermanența tuturor fenomenelor. A rezolvat apoi să devină călugăr și să practice pe Calea Budistă, dar a acceptat cererea mamei sale de a nu face acest lucru până după moartea ei. Când avea doisprezece ani, a obținut permisiunea părinților de a călători extensiv în căutarea unui adevărat profesor spiritual.

La vârsta de cincisprezece ani, Venerabilul Maestru a mers la școală pentru prima dată, iar la șaisprezece ani, a început să predea despre Sutrele Budiste pentru a-și ajuta colegii de sat care erau analfabeți dar doreau să învețe despre învățăturile lui Buddha. El nu era doar harnic și concentrat, dar poseda o memorie fotografică, și astfel a putut memoriza Cele Patru Cărți și Cele Cinci Clasice ale tradiției confucianiste. Studiaseră și medicina tradițională chineză, astrologia, divinația, fizionomia și scripturile marilor religii. La șaptesprezece ani, a înființat o școală gratuită în care, ca singur profesor, a predat aproximativ treizeci de copii și adulți săraci.

La optsprezece ani, după doar doi ani și jumătate de școlarizare, a părăsit școala pentru a avea grijă de mama sa bolnavă în stadiu terminal. Avea nouăsprezece ani când ea a murit, și timp de trei ani a onorat memoria ei stând în meditație lângă mormântul ei într-o colibă făcută din tulpini de sorg.

În această perioadă de doliu filial lângă mormânt, citind Sutra Lotus, Maestrul a experimentat o trezire profundă. Ulterior, în timp ce stătea în meditație profundă, a avut o viziune a celui de-al Șaselea Patriarh Budist Chan Huineng (638–713 EC), care a venit să-l viziteze și i-a dat misiunea de a aduce Buddhadharma în lumea occidentală.

La sfârșitul perioadei sale de doliu, Venerabilul Maestru l-a luat ca profesor pe Maestrul Budist Chan Changzhi și a intrat în Mănăstirea Trei Condiții ca călugăr novice. Maestrul Chan Changzhi i-a transmis ulterior Dharma liniei Chan Jinding Pilu. În acest timp, Maestrul s-a dedicat nu doar meditației, ci și studiului tradiției scripturale budiste și măiestriei tuturor principalelor școli ale budismului chinez.

După o perioadă de meditație solitară în Munții Changbai, Maestrul în 1946 a început lunga călătorie spre sudul Chinei. În 1947, a primit hirotonirea completă ca călugăr la muntele sacru budist Putuoshan. În 1948, după peste două mii de mile de călătorie, Maestrul a ajuns la Mănăstirea Nanhua și s-a închinat Maestrului Chan Xuyun (1840-1959), cel mai venerat maestru iluminat din China. De la el, Maestrul a primit certificarea "sigiliului minții", verificând trezirea sa, și mai târziu o transmitere mai formală a Dharma liniei Weiyang a Școlii Chan.

În 1949, Maestrul a părăsit China pentru Hong Kong. Acolo a predat meditația, a prelega despre Sutrele Budiste și a sponsorizat tipărirea lor. De asemenea, a comandat realizarea de imagini cu Buddha și Bodhisattva și a ajutat refugiații monahali din China continentală.

În acești ani în Hong Kong, a construit și Mănăstirea Western Bliss Garden (Xi Le Yuan), a înființat Sala de Prelegeri Budiste (Fojiao Jiangtang) și a reconstruit și renovat Mănăstirea Flourishing Compassion (Ci Xing Si), stabilind o comunitate solidă de practicanți.

În 1962, a călătorit în Statele Unite la invitația discipolilor săi din Hong Kong care locuiau atunci în zona golfului San Francisco și a început să predea la Sala de Prelegeri Budiste din San Francisco (Sanfanshi Fojiao Jiangtang), care fusese înființată anterior ca filială a Salii de Prelegeri Budiste din Hong Kong. Pe măsură ce comunitatea de la Sala de Prelegeri Budiste din San Francisco creștea, atât în dimensiune cât și în diversitate, numele instituției a fost schimbat în Asociația Buddhistă Sino-Americană.

În 1970, Venerabilul Maestru s-a mutat din Chinatown la nou-înființata Mănăstire Gold Mountain (Jinshan Si) situată în districtul Mission din San Francisco. În 1975, Maestrul a înființat prima mănăstire filială a organizației — Templul Gold Wheel (Jinlun Si) în Los Angeles; și în 1976 a stabilit și noul sediu, Orașul Celor Zece Mii de Buddha (Wan Fo Cheng) în Ukiah, California. Apoi, în 1984, numele organizației a fost schimbat din Asociația Buddhistă Sino-Americană în Asociația Buddhistă Dharma Realm.

În vara anului 1968, Maestrul a început formarea intensivă a unui grup de americani, majoritatea studenți universitari. În 1969, a uimit comunitatea monahală din Taiwan trimițând acolo, pentru hirotonire completă, două femei americane și trei bărbați americani pe care îi hirotonisese ca novici. Ei au fost primii americani din acea perioadă care au devenit călugări și călugărițe budiste complet hirotoniți.

În anii următori, Venerabilul Maestru a format și a supravegheat hirotonirea a sute de indivizi, atât asiatici cât și occidentali care au venit în California din toate părțile lumii pentru a studia cu el. Acești discipoli monahali predau acum în cele douăzeci și trei de temple, mănăstiri și conventuri pe care Venerabilul Maestru și discipolii săi le-au fondat în Statele Unite, Canada, Australia și mai multe țări asiatice.

Venerabilul Maestru era hotărât să transmită Occidentului învățăturile corecte ale budismului și a respins categoric ceea ce considera practici corupte care deveniseră răspândite în China. Și-a ghidat discipolii în distingerea între practicile autentice, bazate pe scripturi, care erau utile și în acord cu bunul simț, spre deosebire de superstițiile rituale care erau acumulări culturale nesănătoase.

Printre numeroasele reforme în practica monahală pe care le-a instituit, a fost insistența sa ca discipolii săi monahali să urmeze practica antică de a purta veșmântul monahal sau eșarfa preceptelor (kaṣāya) ca semn al apartenenței la Sangha monahală. El însuși a urmat, și a cerut discipolilor săi monahali să urmeze, interdicția de a mânca după amiază. A considerat o dietă vegetariană de importanță capitală. Și-a încurajat discipolii din Sangha să i se alăture în urmarea practicilor ascetice benefice ale lui Buddha de a mânca doar o masă pe zi și de a nu se culca niciodată. De la discipolii săi monahali aștepta puritate strictă și și-a încurajat discipolii laici să adere la cele cinci precepte ale laicului budist.

Deși înțelegea bine engleza și o vorbea când era necesar, Maestrul aproape întotdeauna prelega în chineză. Scopul său era să-și încurajeze discipolii occidentali să învețe chineza și discipolii chinezi să învețe engleza, pentru ca împreună să poată ajuta la îndeplinirea dorinței sale ca Canonul Budist să fie tradus în alte limbi. Până acum, Societatea de Traducere a Textelor Budiste pe care a fondat-o a publicat peste o sută de volume de traduceri, inclusiv mai multe dintre principalele Sutre Mahayana cu comentariile Maestrului.

Ca educator, Venerabilul Maestru era neobosit. În Orașul Celor Zece Mii de Buddha, a stabilit programe formale de formare pentru monahi și laici, școli primare și secundare pentru băieți și fete și Universitatea Buddhistă Dharma Realm. Din 1968 până la începutul anilor 1990, el însuși a ținut prelegeri despre Sutre cel puțin o dată pe zi și a călătorit extensiv în turnee de prelegeri. Răspunzând cererilor budiștilor din întreaga lume, Venerabilul Maestru a condus delegații în Hong Kong, Taiwan, India, Asia de Sud-Est și Europa pentru a propaga Dharma. De asemenea, a călătorit în Birmania, Thailanda, Malaezia, Australia și America de Sud.

Venerabilul Maestru a fost un pionier în construirea de punți între diferite comunități budiste. Dorind să vindece vechea diviziune dintre budismul Mahayana și budismul Theravada, a invitat călugări Theravada distinși în Orașul Celor Zece Mii de Buddha pentru a împărtăși îndatoririle hirotonirii complete și transmiterii preceptelor monahale, pe care cele două tradiții le au în comun.

De asemenea, a insistat asupra respectului interreligios și a promovat activ dialogul interreligios. A subliniat asemănările din tradițiile religioase, mai presus de toate accentul lor pe conduita corectă și plină de compasiune. În 1976, împreună cu prietenul său Paul Cardinal Yubin, care fusese arhiepiscop de Nanjing și era cancelar al Universității Catolice Furen din Taiwan, a făcut planuri pentru un Institut pentru Religiile Lumii care s-a concretizat în Berkeley în 1994.

În 1990, la invitația budiștilor din mai multe țări europene, Venerabilul Maestru a condus o delegație mare într-un turneu european de Dharma, știind foarte bine că, din cauza sănătății sale precare la acea vreme, rigorile călătoriei îi vor scurta viața. Cu toate acestea, ca întotdeauna, a considerat Dharma mai importantă decât propria viață. După întoarcere, sănătatea sa s-a deteriorat treptat, dar, deși destul de bolnav, a făcut un alt turneu major, de data aceasta în Taiwan, în 1993.

În Los Angeles, pe 7 iunie 1995, la vârsta de 77 de ani, Venerabilul Maestru a părăsit această lume. Când era în viață, nu dorea nimic, căutând nici faimă, nici bogăție, nici putere. Fiecare gând și fiecare acțiune a sa erau pentru a aduce fericire adevărată tuturor ființelor simțitoare. Înainte de plecare, și-a lăsat instrucțiunile finale discipolilor săi, reflectând angajamentul său pe viață față de altruism și umilință:

"După ce voi pleca, puteți recita Sutra Avatamsaka și numele lui Buddha Amitabha pentru câte zile doriți, poate șapte zile sau patruzeci și nouă de zile. După incinerarea corpului meu, împrăștiați toate rămășițele mele în aer. Nu vreau să faceți nimic altceva. Nu-mi construiți pagode sau memoriale.

Am venit în lume fără nimic; când plec, tot nu vreau nimic și nu vreau să las nicio urmă în lume. . . Din gol am venit; în gol mă întorc."

— Maestrul Hsuan Hua