Redwood Vihara: Cum să ai ciocolata și să o mănânci și tu?

Reflecție de Katherine Ding Cum să ai ciocolata și să o mănânci? Aceasta este întrebarea care îmi frământă mintea în timp ce prima rundă de ciocolată apare, cuibărită în hârtiuțe mini de brioșă pe un suport de lemn de dimensiunea palmei mele. Ca să fiu aici — în pădure pentru un weekend, savurând zece runde de ciocolată și ceai — am lăsat trei copii mici în urmă cu partenerul meu. Va trebui să se descurce cu mesele pe care băieții refuză să le mănânce fără mine, două nopți nedormite, perturbarea programului nostru bine uns. Cum le aduc o picătură din această experiență pe care el mi-a făcut-o posibilă? Bucățile de ciocolată sunt mici și inegale. Pentru fiecare rundă de degustare, o singură tabletă — obținută cu meticulozitate și creată cu trudă timp de câteva zile — este ruptă manual pentru a fi împărțită între treizeci de guri. În timp ce voluntarii circulă prin cerc distribuind ciocolata, mă întreb dacă voi primi bucata mai mare. Dorința pentru mai mult este un obicei familiar, vechi. Dar până la a doua rundă de degustări, îmi dau seama că mai mare și mai mic, măsurate de ochii mei invidioși, nu se aplică aici. În schimb, a trebuit să învățăm cum să savurăm. Pentru fiecare degustare, rupeam ciocolata în două și păstram o bucată pentru Tony și băieți. Nu a fost o decizie grea, nici o sacrificare. Coleman ne instruiește să mâncăm ciocolata încet, să nu mestecăm și să o lăsăm pe limbă până se topește, permițând aromele nuanțate să se dezvăluie. Deoarece grosimea, și nu lungimea bucății, determină în principal viteza de topire, o bucată mai mică durează aproape la fel de mult să se topească precum una mai mare. „Mai mare" în acest context nu este chiar avantajul pe care o comparație matematică l-ar putea face să pară. Plăcerea apare din atenția pe care o poți acorda în timp ce aromele se desfășoară pe limbă. Ai rata experiența dacă ești distras de dorința pentru o bucată mai mare. Degustarea de seară, a doua zi. De ce nu-și mănâncă persoana de lângă mine ciocolata? Descopăr răspunsul când ne ridicăm să plecăm. Îmi întinde o hârtiuță de brioșă umplută cu două bucăți. Am observat că îți păstrai ciocolata pentru copiii tăi, a spus el. Iată ceva mai mult să le dai. A dărui dintr-o inimă plină înseamnă a te bucura iar și iar. Surprizele și plăcerea ciocolatei în gura mea. Căldura mâinii și a inimii care îmi întinde ciocolată pentru copiii mei. Curiozitatea și bucuria fiilor mei pe care le simt în propriul meu corp în timp ce se bucură de fiecare bucată, învățând să savureze familiarul pentru a-l experimenta din nou. În timpul drumeției de după-amiază, am văzut cum acest pământ a fost defrișat complet în mod repetat. Aproape toți sequoia bătrâni din această zonă au dispărut — transformați în cherestea în secolul al XIX-lea pentru a satisface cererile nesățioase de materiale de construcție. Modernitatea este încă bântuită de spiritul neliniștii și al nesățuirii. Conducând prin San Francisco în drum spre aici, trec pe lângă un panou publicitar care speculează neliniștea noastră colectivă: servicii bancare pentru cei nerăbdători fără încetare. Poate că cel mai autentic și mai eficient răspuns la lăcomia capitalistă este cultivarea generozității. Mâna care învață inima cum să se deschidă. Dar a dărui dintr-o inimă plină necesită să știi — să știi cu adevărat — că avem deja destul. Necesită recunoașterea faptului că mai mult și mai puțin sunt doar idei de care ne agățăm pentru că nu am experimentat încă pe deplin ceea ce este deja aici: în mâna ta, pe limba ta, ascuns la vedere pretutindeni în jurul tău. Savurarea permite limbii să învețe mintea că nu este nevoie să vrei mai mult. Când îți dai seama că ai destul, oportunitățile de a dărui îți pot apărea. Începe să plouă în timpul drumeției, exact când ne oprisem să savurăm o altă rundă de ciocolată. Umbrele apar din haine și genți, dar eu am uitat-o pe a mea. Simt o smucitură la haină, în timp ce sunt trasă sub adăpostul unei umbrele mici ținute de cineva al cărui nume nu mi-l amintesc prea bine. Trei dintre noi înghesuiți împreună, fără cuvinte schimbate sau necesare. Expresia nu poți avea și tortul și să-l și mănânci implică o situație de tip sau/sau: fie mănânci tortul (dar s-a terminat!), fie îl ai (dar nu-l guști!). Totuși arta savurării se produce între acestea: ciocolata topindu-se încet pe limba mea, dezvăluind încet nuanțele de aromă. Până când bucata se dizolvă complet, a fost încorporată în corp ca hrană, dar și în minte ca o amintire care activează simțurile. Nesățuirea nu poate fi potolită doar cu calorii, ci cu sentimentul de destul care permite inimii să se deschidă.